Arbitrul intalnirii dintre Rapid si Steaua, intrerupta in minutul 73, Alexandru Deaconu a declarat la iesirea din stadion, intr-o conversatie cu Ion Craciunescu, ca din punctul sau de vedere decizia pe care a luat-o este una regulamentara. "Am avut dureri mari dar acum sunt bine. Decizia intreruperii meciului a fost regulamentara", a spus Deaconu.
Imediat dupa meci, Deaconu a fost la IML pentru a isi scoate certificat medical. Pentru ca institutia era inchisa arbitrul si-a scos certificatul de la Spitalul Militar.
Meciul Rapid – Steaua a fost întrerupt în minutul 73, după ce arbitrul Alexandru Deaconu a fost lovit cu un obiect aruncat din tribună. După câteva minute de discuții cu observatorul Valentin Alexandru și după parlamentari cu oficialii celor două echipe, Deaconu a decis întreruperea partidei, la scorul de 1-0 pentru Rapid.
Echipa Steaua a părăsit terenul, în timp ce jucătorii rapidiști s-au certat cu arbitrul. Oficialii rapidiști au încercat să-l oprească pe Deaconu să iasă de pe teren.
Deaconu a plecat la vestiare sub escorta stewarzilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER